INCEPUTURI

Fiecare zi parea o nesfarsita tortura.
Era studiata in continuare cu aceleasi priviri compatimitoare,acordandu-i-se aceeasi atentie exagerata din partea tuturor...Din partea tuturor,mai putin a lui...a profesorului.
-Cum te mai simti astazi, Arina?O intreba profesorul in fiecare dimineata, evitandu-i privirea.
-Mai bine, domnule profesor
-Bine pe dracu`, ii replica profesorul, iar cele  din urma  silabe puteau fi mai mult ghicite , caci profesorul parasise deja salonul.
Si din nou, cele doua smaralde, pareau sa se scufunde  in oceanul de lacrimi din sufletul ei.
-Cum mai bine, Arina?Era randul doctoritei cu privirea blajina din prima zi.
-Ce are cu mine? Ce i-am facut ?
-Linisteste-te, Arina,tu nimic,se simte neputincios in fata bolii tale. Inca nu se cunoaste prea mult la nivel mondial...dar ai totusi incredere in el,stie ce face.
Si asa, ca  intr-o pelicula derulata cu incetinitorul, se scursera doua saptamani de amar.
Dar organismul ei tanar se refacea putin cate putin.Ceru sa fie externata si sa-si continue tratamentul acasa.
Dulce libertate!
In aceea dupa amiaza, se deschise cerul, parca anume pentru ea, sa-si arunce pe pamant propriul ocean.
O binecuvantata ploaie calda de vara ii sarbatorea libertatea.
O intampina cu zambetul pe buze si picioarele desculte .
Ar fi topait asa desculta pe strazile ude...dar era prea curand .
Oricum, mergea din nou pe picioarele ei.
Traia.