POVESTEA ARINEI(continuare)

  O ploaie de inele negre inundase perna diforma a unui pat de spital .Era cumplit de cald si trupul ei subtire si lung parea ca leviteaza in aburii de urina aproape vizibili din salonul de neurologie.
Deschise ochii ei mari,verzi si se pomeni inconjurata de persoane necunoscute ce o priveau cu interes si comentau aprins.
Prima ei reactie fu sa se acopere pana-n gat cu cearsaful.
-Stai linistita Arina,trebuie sa te consultam.
Si au inceput.
Siruri nesfarsite de medici neurologi sau nu,pelerinau pe la capataiul ei si scenariul se repeta de te gandeai ca era prinsa fara scapare intr-o bucla a timpului..
Era pipaita,intepata,studiata,analizata,supusa acelluiasi control  lung,obositor,cu gesturi si intrebari stupide:
-Inchide ochii Arina.Ce ai in palma?
-Degetul aratator al mainii dumneavoastra stangi,unghie scurta,raspunse fata,accentuand fiecare silaba,vizibil iritata.
-Nu trebuie sa te superi pe mine,raspunse blajin doctorita.Nu mai dureaza mult.
-Va rog sa ma iertati,raspunse Arina si cele doua smaralde parura ca se ineaca brusc in oceanul de lacrimi din sufletul ei.Mi-ar fi fost putin mai usor ,poate, daca as fi stiut ce se intampla cu mine.
-Mai ai putina rabdare.
Rabdare,cum putea sa i se ceara asa ceva?Pana ieri era o persoana intreaga,sanatoasa si ar fi putut "sa rastoarne si muntii" daca si-ar fi propus.
Astazi zacea aproape inerta intr-un pat imputit de spital si lumea se purta cu ea de parca ar fi fost noua achizitie a unei gradini zoologice.
Din aceeasi "gradina zoo" mai faceau parte alte trei femei,dar toate erau trecute binisor de prima tinerete...poate si de-a doua.
Asta era motivul pentru care erau  ignorate de toata lumea, inclusiv de  rudele acestora venite in vizita?
"Grotesc' era cuvantul care-i statea pe buze Arinei.Era personajul principal al unui tablou grotesc de Goya pe care lumea se bulucea sa-l vada.Asa ii parea tot tabloul ce se desfasura sub privirile ei speriateSi ea se  simtea la fel de grotesca si ar fi vrut sa tipe,sa urle,sa se lupte sau macar sa fuga.
Dar era epuizata,iar trupul pe care il pipaia si il intepa toata lumea,nici macar nu parea ca-i mai apartine.
Privirile tuturor erau lipite de ea si toate sugerau tristete,compatimire,mila.
-Nu am nevoie de mila voastra,urla interiorul ei,dar din gura nu-i iesi nici un sunet.Inchise ochii.
Si-ar fi dorit ca haul ce se casca inauntrul ei sa inghita toate acele personaje sinistre ce pareau sa o inconjoare ... sau macar pe ea.
Auzi pe cineva soptind langa ea::
-Saraca,atat de tanara...suspecta de scleroza multipla...
Si oceanul de smarald se revarsa in rauri printre genele ei lungi...